Oras invaluit in nimbul legendar al unor mari evenimente istorice petrecute intre batranele-i ziduri, Alba Iulia s-a intiparit adanc in mintea si inima poporului roman.

Numeroase izvoare atesta existenta pe acest teritoriu si in imprejurimile lui imediate, a unor asezari preistorice acum 5000 de ani.
Aici, pe cursul mijlociu al Muresului a fost, probabil, un centru tribal tracic de seama.

O ramura a tracilor va atinge in curand un apogeu politic, social si economic al acestor locuri si acestia sunt dacii.

Numeroase izvoare atesta, inainte de a ne fi fost transmis numele sau prin documente istorice scrise, existenta pe acest teritoriu si in imprejurimile lui imediate, a unor asezari preistorice datand din mileniul al V- lea i.Ch. ; in partea de nord a orasului s-a descoperit o importanta asezare neolitica (5000 - 1900 i.Ch.), care a fost locuita de triburi de pastori si agricultori.

In numeroase puncte de pe teritoriul orasului - La vii, Platoul romanilor - au fost scoase la iveala obiecte din epoca bronzului (1700 - 1000 i.e.n. ).
Demna de mentionat este si cetatea de pamant din epoca fierului, descoperita pe inaltimile din stanga Muresului, la Teleac (4 km spre nord-est de Alba Iulia).
Aceasta cetate, datata pe la jumatatea mileniului I i.e.n. este fortificata cu valuri de pamant si santuri, ingloband un teren de aproape 30 ha. Aici, pe cursul mijlociu al Muresului a fost, probabil, un centru tribal tracic de seama.

O ramura a tracilor va atinge in curand un apogeu politic, social si economic al acestor locuri si acestia sunt dacii. Ei pun bazele unei asezari puternice - APOULON - ce va inspaimanta mai tarziu lumea romana.

Istoria medie a orasului Alba Iulia incepe cu cetatea dacica de la Piatra Craivei - un masiv stancos ce domina orizontul dinspre nord - descoperita in ultimii ani. Vechiul Apoulon dacic era resedinta unui trib sau a unei uniuni de triburi care stapanea zona centrala a Muresului si o parte din muntii Apuseni.
In perioada in care Imperiul traco-daco-get din veacul I i.Ch. se intareste si devine cel mai mare din Europa, dupa Imperiul Roman, Apoulon cunoaste o deosebita inflorire, ajungand unul dintre cele mai mari centre urbane ale Daciei, care a stat la limita epopeicei rezistente militare a dacilor, in fata invaziei romane.

Primul razboi daco - roman, din timpul regelui Decebal a pus Apoulon-ul la grele incercari de ordin economic. In schimb, al doilea razboi, condus de Traian, care viza aici regiunea bogata si minele de aur si argint, i-a adus distrugerea definitiva.

In epoca romana, Apoulon-ul dacic devenit APULUM, cunoaste o mare dezvoltare.

Primul nucleu al orasului, ale carui inceputuri trebuie puse imediat dupa anul 106 d. Ch., a fost castrul legiunii a XIII - a Gemina. Pentru ca era propus drept un castru permanent, castrul de la Apulum a fost unul dintre cele mai mari din Dacia romana.
Construirea lui s-a facut pe o intindere de 30 de ha ; forma sa era dreptunghiulara, conform arhitecturii militare romane. Caramizile purtau stampila legiunii a XIII - a Gemina.

Asezarile semiurbane - numite canabae - ale legiunii a XII - a Gemina s-au dezvoltat, primind sub imparatul Marcus Aurelianus ( 161 - 180 d.Ch. ) rangul de municipiu - Municipium Aurelium Apulense, iar sub Commodus ( 176 - 192 d. Ch. ) cel de colonie - Colonia Aurelia Apulensis, amintita intr-un numar insemnat de inscriptii, unde s-a stabilit mai apoi micul cartier Partos.

Prin administratia impusa de Traian la Apulum s-a pus temelia organizarii celui mai mare centru urban din Dacia romana.
Doar dupa cateva decenii, Apulum marca nu numai un mare centru administrativ, militar, economic si rutier, ci si o copie fidela a vietii romane din marile orase ale imperiului.
In sec. II si III ajunge o mica Roma a Daciei.
A urmat apoi o perioada in care popoarele barbare s-au stabilit rand pe rand in Dacia. Apulum isi pierde treptat rolul central economic si social ce-l avusese, dar se vadeste patrunderea crestinismului.
Este indeajuns exemplul ce ni-l ofera un opait de lut, in forma de para, cu extremitatile alungite, prezentand pe disc o cruce latina, impodobita cu sapte romuluri.
Opaitul dateaza din sec. IV. In general potia din Apulum se reantoarce la o economie naturala, orasul isi pierde, ca pretutindeni in Dacia, rosturile majore.
Pe ici - pe colo, dainuie printre ruine o potie care, generatie dupa generatie alcatuieste asezari noi, care vor fi luat poate diferite numiri.
Din ele, pana la urma, cand pe aceste meleaguri vor veni slavii, va iesi Balgradul. Din aceasta au derivat celelalte denumiri ale orasului: Fehervar ( in limba maghiara ) si Weissenburg ( in limba germana ).

Un cercetator german din veacul trecut, Gooss, se intreba asupra denumirii de Balgrad; raspunsul a fost dat de marele istoric roman, Nicolae Iorga : "... Belgradul fiind un "gard", o cetate in fiinta, arata tocmai existenta zidurilor, care fiind de piatra, erau si aici, (...), albe pentru taranii deprinsi cu lemnul negru al caselor lor. Rolul cetatilor albe la slavi e mare, dar nu vine din propriul lor aport, ci din influenta burgurilor france, trecute la moravi".

Ca peste tot unde slavii au convietuit cu potia bastinasa daco - romana, au exercitat o puternica influenta mai cu seama in domeniul cuvintelor uzuale. Este foarte probabil ca in sec. VIII - IX si mai tarziu pana la venirea ungurilor in aceste parti, Balgradul era o capitala a unei formatiuni mai mari.
Este semnalata oficial in sec. al IX - lea o episcopie depinzand de Bizant. Balgradul platea tribut greu stapanitorilor din departari dar isi pastra o oarecare autonomie, in care pe rand interveneau pretentiile imperiului bizantin si legaturile sale religioase cat si noii veniti din diferite parti si plecati prin altele.
In prima lor incursiune in Transilvania ( " Tara de dincolo de padure " ), maghiarii dau peste " ducate " organizate.

La inceputul sec. XI - lea Balgradul devine iar centru politic al unei formatiuni statale feudale iar potia purta demult numele de romani. Pe urmele unei vechi biserici romanice se construieste o catedrala in stil gotic care va primi ample transformari arhitecturale in secolele urmatoare ajungand pana in zilele noastre un monument de arta, ce face azi obiectul interesului turistic.

La 1177 se aminteste ca aici episcopia romano - catolica a Transilvaniei, Alba Iulia devenind orasul cel mai important.
Conditiile in care s-a dezvoltat Balgradul in sec. XI - XIII au fost destul de favorabile, pana in 1241 cand invazia tatara a oprit pentru scurt timp dezvoltarea orasului si chiar a regatului ungar; a fost una dintre cele mai cumplite devastari pe care le-a cunoscut acest oras. Distrugerile tatarilor au fost amintite de cronicarul Rogerius in termeni zguduitori. Ne-a mai ramas de la un martor ocular o patetica marturie despre devastarea Albei Iulia, si anume un calugar italian ce-a scris "Carmen Mizzerabile" care ne spune ca totusi " dupa retragerea tatarilor, s-au ridicat multe cetati ".
Intr-adevar, pe locul vechiului castru roman si al fortificatiilor romano-slave s-a construit imediat o noua cetate.
Prin dispersarea potiei catre locuri de refugiu - paduri, munti - se saraceste mana de lucru.

De aceea, taranii romani incep a fi adusi cu forta de pe mosiile din ce in ce mai intinse ale bisericii catolice si ale feudalilor maghiari. In 1291, convocand o dieta la Alba-iulia, regele Andrei III emite o " diploma " pentru nobilii saxoni, secui si romani. Conducatorii romani care nu accepta deznationalizarea si catolicizarea, pleaca trecand muntii in partile tarii Romanesti si Moldovei.

Prigoana impotriva cnezilor romani continua chiar in forme oficiale. Asfel ca vechiul Balgrad, numit de acum si Alba Transilvana (1299,1303) si unde isi aveau resedinta multi voievozi ai Transilvaniei - va fi martor viu la toate acestea si la multe altele, care au dus la instaurarea dominatiei straine.
Episcopia catolica din Alba Iulia ajunsese a fi unul dintre factorii feudali de asuprire sociala de anvergura.
O deosebita atentie acorda orasului si episcopia Iancu de Hunedoara. La 1442 el pregateste, in cetatea Alba Iulia atacul impotriva turcilor, care au invadat Transilvania. Lupta s-a dat la Sintimbru.

Dupa moartea sa, de ciuma, in 1456, Iancu de Hunedoara este inmormintat in Alba Iulia, sarcofagul sau se afla in Catedrala romano-catolica din oras.
Trecuse mai bine de un veac de cand vechiul Balgrad nu se mai numea in actele oficiale decat dupa numele vechiului duce uzurpat de catre navalitorii maghiari.
Era "Alba lui Gelu " apoi " a lui Gyula - Iula " , (Alba lui Iula) , Alba Iulia in romaneasca tirzie.
Dar oricum, prin cate alte numiri a mai trecut, Alba Iulia si-a dovedit mereu existenta in ciuda tuturor incercarilor unei grele desfasurari istorice.

Important centru economic, Alba Iulia este si un insemnat oras politic in care se tin, in perioada 1291 si 1540, 51 de sedinte ale dietei Transilvaniei.
Dupa 1541 Alba Iulia devine capitala principatului autonom al Transilvaniei (pana la 1690).
Timp de doua secole si jumatate orasul va cunoaste o perioada de dezvoltare economica rapida si o intindere urbanistica considerabila. In anul 1516 incepe construirea unei noi cetati care se termina abia prin sec. al XVII - lea. Principii Transilvaniei inalta edificii importante ( palatul princial, cladiri cu diferite destinatii ) si duc o politica de dezvoltare a orasului.

Evenimente politice, sociale si culturale, momente de mare importanta din viata poporului nostru, au loc la Alba Iulia. Cel mai memorabil eveniment se petrece la sfarsitul sec. al XVI - lea : intrarea triumfala in oras a lui Mihai Viteazul (1593 - 1601) impreuna cu oastea sa, la 1 noiembrie 1599, trei zile dupa biruinta de la Selimbar. Alba Iulia avea sa devina astfel dupa cucerirea Moldovei, prima capitala a celor trei tari unite sub sceptrul marelui voievod.
Actiunea lui constituia prima incercare de unificare politica a tarilor romane. Din Alba Iulia Mihai Viteazul a condus cele 3 tari romanesti, prin masuri menite sa-i consolideze domnia; aici se intituleaza " voievod si domn a toata tara Romaneasca si al Ardealului si al tarii Moldovei ".
In scurta lui domnie Mihai Viteazul a pus bazele unui mare ideal care a animat lupta generatiilor viitoare. Dupa moartea naprasnica a lui Mihai Viteazul, capitala principatului a fost distrusa si devastata, in mai multe randuri, de armatele rivale ale lui Grigore Basta si Moise Secuiul.
Alba Iulia a ramas cu simbolul sau imaginat atunci, acela al unitatii romanesti, iar faptele de vitejie ale lui Mihai Viteazul au ramas si ele vii si nu numai pentru poporul roman. Lupta sa antiotomana va intra in legendele popoarelor balcanice inrobite, ca simbol al dorintei, ce va strabate printre veacuri, pentru eliberare nationala iar realizarea sa politica de o clipa va constitui un testament negrait pentru toti domnii si principii veacului.

Unitatea politica realizata de Mihai Viteazul la Alba Iulia continua sa se manifeste sub diverse aspecte.

Ideea de a stapani toate trei principatele a intrat si in ambitia si orgoliul lui Bathory Gabriel, inscaunat la Alba Iulia, cu ajutorul domnitorilor romani din principatele vecine este ales principe al Transilvaniei in 1613. A fost o domnie buna pentru Alba Iulia care va atinge o culme de glorie si belsug, a progresului politic constitutional dublat de o propasire culturala, de data asta si in favoarea maselor romanesti.

In Alba Iulia se intemeiaza noi companii comerciale carora le merge vestea pana in Venetia, Leipzig si chiar Suedia.
Principele Gabriel Bethlen era si un mare amator de muzica si arta, de aceea el aduce la Alba Iulia tot ceea ce era reprezentativ in acea vreme, printre ei spaniolul Don Diego si renumitul organist german Ioan Prusinger, adus de la Viena. Gabriel Bethlen a acordat o mare importanta arhitecturii.

Intreaga Alba Iulia este dotata cu edificii marete, in stilul Renasterii italiene.

Gabriel Bethlen construieste cele doua bastioane ale cetatii vechi, care se pastreaza inglobate in cetatea din sec. al XVIII - lea, largeste palatul princiar, face reparatii catedralei si ridica o cladire pentru colegiu de rang universitar, una din institutiile culturale de mare prestigiu ale Transilvaniei medievale. S-a dezvoltat extractia de mercur la un maxim neatins pana atunci.

Din Alba Iulia mercurul se exporta in Polonia si Venetia. Principele spera ca prin culturalizarea maselor va intari propaganda protestanto-calvina, limba romana iese timida de sub interdictia pusa de asupritori si patrunde in slujba bisericeasca si in scoli. Scolilor marunte li se adauga o academie, "Academia de obste", pentru care Bethlen a recrutat profesori dintre cei mai renumiti din Europa de atunci.

Printre ei va fi si Martin Opitz care astazi e considerat parintele literaturii de limba germana. Domnia lui Bethlen a marcat o renastere a Transilvaniei de atunci si in special a Albei Iulia.

In buna parte, Rakoczi, urmasul lui Bethlen, a reusit sa pastreze linia politicii predecesorului sau.

Atat Rakoczi I cat si fiul sau Rakoczi II dispune aducerea de litere romanesti la tipografia mitropoliei din Alba Iulia. Asa apare " Catechismul calvinesc pentru romani ".
Tocmai secularele legaturi de sange si limba economice si culturale dintre toate trei tarile Romanesti au sadit in vremea carturarilor de atunci ideea unitatii nationale pentru poporul roman din vechea Dacie.

De aici, de la Alba Iulia va porni, invelita in vesmantul cultural al vremii de atunci, vestirea pentru toata suflarea romaneasca a acestei idei.

In prefata tiparita a " Noului Testament " aparut la Alba Iulia in 1648 (cand trimisii orasului participau la Westfalia alaturi de mai toate puterile europene pentru rostuirea pacii care incheia razboiul de 30 de ani ), mitropolitul Simion Stefan formuleaza ideea necesitatii unei limbi scrise comune pentru toti romanii din toate provinciile.
Acum apar 16 carti scrise in limba romana, printre care, in 1699 apare prima carte didactica in limba romana din Transilvania si anume "Bucoavna" (abecedar).

Cronicarul turc Evlia Celebi descrie Alba Iulia ca avand palate impodobite cu fresce si mozaicuri, fantani arteziene si oglinzi de Murano, dar in 1658 si 1662 ostile turcesti si tataresti prada si ard din nou, orasul.

Prin declaratia de la Sibiu din 10 mai 1688 Transilvania se supune imparatului Leopold, apoi, prin pacea de la Carlovitz din 1699, turcii recunosc si ei oficial intrarea Transilvaniei in Imperiul habsburgic.

Curtea de la Viena hotareste la 1711 construirea in acest centru a unei fortificatii ale carei lucrari incep in 1715 si se termina pe la 1738. Noua fortificatie avea sa cuprinda o suprafata foarte mare din orasul vechi si ca urmare acesta a fost daramat si mutat jos, in actuala vatra a orasului. Intre monumentele distruse cu aceasta ocazie se numara si Mitropolia lui Mihai Viteazul ce se afla in coltul de sud-est al cetatii actuale.

Orasul de jos se injghebeaza in sec. XVIII si XIX, creandu-se o seama de cartiere de mestesugari cum ar fi Partosul si Haiusul, specializate in transportul sarii pe Mures, precum si cartierul Lipoveni, format din mestesugari zidari care au lucrat la ridicarea cetatii.

Se ridica de asemenea trei biserici romanesti, doua in cartierul Maieri, una dintre ele, biserica parohiala "Sfanta Treime" ce a fost construita in anii 1713-1714 din materialele fostei catedrale a lui Mihai Viteazul si una in Lipoveni. Din fericire ni s-a pastrat planul topografic al vechii cetati facut de locotenent-colonelul Giovanni Morando Visconti din care se pot desprinde destule elemente referitoare la ceea ce a fost daramat la ridicarea noii cetati.
Ridicarea noii cetati s-a facut dupa noile planuri ale aceluiasi inginer Giovanni Morando Visconti, conducerea lucrarilor avand-o faimosul general austriac, biruitor al turcilor, Eugeniu de Savoia (1663-1736). Fortificatiile cetatii au fost construite dupa tipul celor realizate la frontierele Frantei, de catre Vauban. La constructia fortaretei (intre anii 1715-1738) au lucrat circa 20.000 de iobagi din satele din imprejurimile orasului. Alba Iulia, care capata in actele oficiale tot mai des numele de Karlsburg (dupa imparatul care a dispus ridicarea cetatii, Carol al VI-lea) sau Alba Carolina, asa ca sa mai fie pastrat ceva din vechiul nume, de fapt nu mai este decat o gazda saraca, care indeplineste rosturi civile pentru o garnizoana, tot mai numeroasa si bogata austriaca.
Cautand sa dezvolte manufacturile, statul austriac infiinteaza in mai toate centrele urbane ateliere pentru o multitudine de ramuri economice.
Alba Iulia, chiar in situatia de gazda saraca va constitui un dublu simbol al centrului cultural romanesc cat si cel al centrului ortodox, acum obligat sa se uneasca cu biserica catolica.

In general in sec. al XVIII-lea taranimea iobaga porneste mai multe rascoale care aparent au imbracat o haina religioasa, au avut un continut social revendicativ.

Desi la 13 iulie 1795, Maria Tereza - imparateasa de mare glorie habsburgica a emis decretul de toleranta pentru romanii de religie ortodoxa din Transilvania si le-a permis numirea unui episcop ortodox, el nu a avut efectele scontate.
Anii trec, framantarile sociale se intetesc si la Alba Iulia, sub zidurile cetatii habsburgice rascoala ajunge la culme. Era in plina iarna a anului 1761 (14 februarie). Preotii ortodocsi care lasasera crucea pentru a incinge sabia dreptatii in fruntea taranilor, tin o adunare sinodiala la Alba Iulia.
Cativa ani rascoala a fost condusa de calugarul Sofronie din Saliste. taranii au inaintat autoritatilor de la curte numeroase jalbe, in care cereau repararea nedreptatilor de care sufereau.

Intre aceste actiuni se inscrie si cererea inaintata imparatului in anul 1779 de Horia si Closca. Lor li se alatura, in 1784 si Gheorghe Crisan. Se aprinde astfel torta care va da foc pulberii de nemultumiri acumulate de secole. Desi rascoala a fost infranta iar capeteniile au fost aduse in lanturi in cetate la Alba Iulia la 27 decembrie 1784, ea a zguduit puternic, pentru un moment, intreg edificiul orinduirii feudale. Locuitorii orasului au fost martorii, impietriti de ura si groaza, ai supliciului frangerii cu roata a martirilor rascoalei taranesti, osanda ce constituie una dintre cele mai cumplite cazne aducatoare de moarte din cate a cunoscut omenirea.

Era in dimineata zilei de 29 februarie 1785. Fusesera adusi acolo pe locul ce se numea "dealul furcilor " azi numit Campul lui Horea zeci de mii de tarani iobagi sa asiste la executie. Crisan s-a sinucis in inchisoarea vechiului corp de garda, spanzurandu-se cu nojitele de la opinci.

Lui Closca si Horia le-au fost frante oasele cu roata, incepand cu picioarele. Se spune ca ultimele cuvinte ale lui Horea au fost: " Mor pentru popor "
Din acest moment istoric, Alba Iulia a capatat si valoarea de simbol al luptei maselor pore pentru dreptate sociala si libertate.

In timp ce " secolul luminilor " ingaduia asemenea scene, in alte orase din Transilvania se marca o miscare culturala de trezire a constiintei nationale; la Alba Iulia un episcop catolic, Ignat Batthyany, iluminist si el, pune temelia unei institutii carturaresti, o biblioteca, care azi a ajuns la faima mondiala.
Catre sfarsitul sec. al XVIII-lea si primele decenii ale secolului urmator, putredul edificiu al feudalismului incepe sa se naruie. De doua milenii mereu prezenta, intr-un fel sau altul, la evenimentele istorice care au implinit soarta Transilvaniei, Alba Iulia participa din plin la doua dintre etapele principale ale revolutiei de la 1848 - 1849 din Transilvania. Astfel, la sfarsitul lui martie 1848, la Alba Iulia meseriasii si intelectualii, putini cati erau, tin o adunare de protest, marcand aderarea lor la primele cuceriri revolutionare, iar in 1849, garnizoana formata in mare parte din ostasi romani se aliaza luptei revolutionare din Muntii Apuseni, condusa de Avram Iancu.

De doua ori in acest an, Alba Iulia a primit cu uimire centuriile motesti coborate din Valea Ampoiului, avand in frunte pe " Craiul muntilor " , intrat din viata inca, intr-o legenda, care va tine cit suflarea romaneasca de pretutindeni.

Si asa precum pe portile cetatii feudale de Alba Iulia la 1514 s-au tintuit parti din trupul martirizat al lui Gheorghe Doja iar in 1785 tot acolo, s-a consumat supliciul lui Horea si Closca, in 1851 Avram Iancu arestat si adus la Alba Iulia este terorizat si batut pentru ca se credea ca asa se va curma lupta de aparare a taranilor luptatori de la 1848. Tumultoasa revolutie de la 1848 din Transilvania care a vizat zorile unei societati noi a grabit destramarea oranduirii feudale, contribuind la dezvoltarea relatiilor de productie capitaliste.

Desi Alba Iulia nu a fost un oras industrial se intalnesc si aici " reuniuni " si "asociatiuni " profesionale si culturale ale meseriasilor si lucratorilor. In 1869 se da in exploatare calea ferata Alba Iulia - Arad, iar in 1895 linia ferata ingusta Alba Iulia - Zlatna, cai de comunicatie importante care ajuta la dezvoltarea economica a orasului. In imprejurimile Albei Iulii, creste odata cu exploatarea de tip capitalist, valul de nemultumire in randurile muncitorimii miniere.
Muntii Apuseni, cu bogatele lor zacaminte de aur si argint au constituit obiectul interesului capitalului austriac si al autoritatilor habsburgice, care dispuneau aici de cateva intreprinderi miniere importante.

Era cea mai bogata zona de extractie a metalelor pretioase din monarhie si printre primele din Europa.
La inceputul deceniului al 7-lea aici se producea o cantitate de aur mai mare decat in Franta si Germania la un loc, adica 43% din productia de aur a intregii Europe. Deosebit de importante erau in aceasta perioada si minele de sare. Celelalte ramuri ale industriei erau slab reprezentate in aceasta zona in perioada 1849-1867, orasul avand un pronuntat un caracter agrar.

Pentru zona Albei o importanta deosebita a avut-o intinsele terenuri viticole, vinurile de aici fiind trimise in diverse parti ale imperiului. Prima industrie reprezentata la Alba Iulia a fost cea alimentara. Un stimulent pentru dezvoltarea economica l-a avut construirea cailor ferate.
La 1850 Alba Iulia era indicata drept centru firesc al cailor ferate transilvanene datorita pozitiei sale geografice deosebit de favorabile.
Necesitatea crearii unor banci si institutii de credit care sa sprijine potia romaneasca se facea simtita foarte acut la sfarsitul sec. XIX. Astfel, in 1891 ia fiinta "Iulia", intitulat "Iulia, casa de economii, societate pe actiuni din Alba Iulia". In pragul anului 1910 ea dispunea de circa 200.000 coroane fiind dominata de membrii familiei Cirlea, cea mai instarita familie romaneasca din Alba Iulia.
Intre anii 1894-1895 in oras s-a introdus curentul electric iar in 1900 s-a pus pentru prima data in consiliul orasenesc problema asfaltarii trotuarelor.

Primul razboi mondial aduce dupa sine prabusirea imperiului austro-ungar. In aceste momente cruciale, fortele politice ale natiunii romane din Transilvania, sprijinite de intreaga suflare romaneasca, au trecut la infaptuirea idealului de veacuri, unirea Transilvaniei cu Romania.
Orasului Alba Iulia i-a revenit marea si nobila misiune de-a gazdui desfasurarea acestui maret act din viata Romaniei moderne. Evocand atmosfera creata cu ocazia evenimentului, amintim ca in dimineata zilei de 1 decembrie 1918 spre Alba Iulia se revarsau adevarate torente pore, care veneau sa pecetluiasca de asta data unirea inceputa, cu trei veacuri in urma, tot in acest loc, de Mihai Viteazul.
Prin cuvantul lor aduceau mesajul poporului care i-a ales si i-a insarcinat sa hotarasca in numele sau unirea. In zorii zilei de 1 decembrie, multimea adunata in straie de sarbatoare, care reprezentau costume din toate partile Romaniei, sub falfairile sutelor de steaguri tricolore, inconjoara cladirea in care va tine marele sfat national. Delegatii oficiali, cei 1228, se inghesuira in aceasta cladire a carei sala mare poarta azi numele de Sala Unirii. Atunci era un cazinou militar.

Catre ora 10 dimineata sosesc fruntasii politici romani, primiti cu urale. Pe platoul din spatele cetatii - campul lui Horea - ca o forta de nebiruit s-au revarsat peste 100.000 de oameni din toate colturile Transilvaniei, Banatului, Crisanei si Maramuresului, cu flamuri si inimile pline de un singur gand: " vrem unirea tuturor romanilor ". Cand Goldis citeste motiunea istorica, adunarea aproba furtunos si vointa de integrare a natiunii se implineste categoric. Dupa votarea unirii, de la tribune improvizate deputatii au adus la cunostinta poporului marele act al unirii Transilvaniei cu Romania.
Calatorul care trece astazi prin Alba Iulia devenita centru turistic, vizitand Muzeul Unitatii Nationale din chiar cladirea unde s-a infaptuit, vede sapat in piatra pe frontispiciul arcului de triumf de la intrare:
" In anul Domnului 1918, 1 decembrie, in acest loc s-a proclamat pentru totdeauna si in mod irevocabil prin votul solemn si unanim al poporului, unirea Transilvaniei cu intreaga Daco-Romania. Eterna fie aducerea aminte a acestui act maret ".

Ratificarea unirii Transilvaniei cu Romania s-a facut apoi prin Decretul Lege nr. 3631 din 11/24 dec. 1918.
In anul 1922 se ridica Catedrala reantregirii neamului unde in ziua de 15 octombrie are loc incoronarea regelui Ferdinand si a reginei Maria.
Ca o recunoastere a rolului pe care l-a avut Alba Iulia in istoria neamului, in fiecare an la 1 Decembrie se sarbatoreste aici Ziua Nationala a Romaniei, municipiul Alba Iulia fiind declarat de catre Parlamentul Romaniei in anul 1994 "CETATE SIMBOL A MARII UNIRI A ROMANILOR"

Bibliografie:
1. Ion Berciu, Gheorghe Anghel " Alba Iulia " editia a - II - a Editura Stadion, Bucuresti 1971
2. Horia Ursu " Alba Iulia " Editura tineretului, 1962
3. " Alba Iulia - 2000 ", 1975